Cabinete Medicale

Fii cel mai organizat medic, nu doar cel mai bun

Ai o afacere importantă pentru comunitatea în care activezi. Ajuţi pe toată lumea şi de aceea ai întotdeauna program extins, de multe ori până seara târziu şi în weekend.

Esti în egală măsură medic şi antreprenor, şi vrei să-şi faci atât meseria cât şi să-ţi dezvolţi afacerea.

Esti deschis către tehnologie şi digitalizare, însă de multe ori încă mai foloseşti agenda şi pixul.
Acum că ne cunoaştem mai bine, hai să vorbim puţin despre cabinetul tău.

Provocări manageriale

  • Vrei să ai un sistem mai eficient de programare, atât pentru a evita aglomeraţia/suprapunerile cât şi timpii morţi dintre consultaţii
  • Un sistem de notificare a programărilor te-ar ajuta să limitezi cazurile celor care uită să anuleze sau pur şi simplu nu vin la consultaţii
  • Ai nevoie de acces rapid la datele istorice ale clienţilor/pacienţilor atât atunci când suna pentru o programare sau când vin la cabinet. Un dosar complet al fiecărui caz, accesibil de pe orice dispozitiv cu informaţii complete despre istoric, tratamente, intervenţii, imagistică etc.
  • Concurenţa este în creştere şi te gândeşte să fidelizezi cât mai bine clienţii: promptitudine, pachete de servicii, discount-uri, ssistenta telefonică etc.
  • Clientela ta este în general una de proximitate, însă vrei să te extinzi şi să atragi noi clienţi prin servicii de promovare pe Google şi paginile de social media
  • Eşti pasionat, dar trebuie să fii şi profitabil. Ai nevoie să urmăreşti o serie de indicatori care să îţi arate cum stai: grad de încărcare, venit mediu pe pacient/client, tip de consultaţie, structura de cost etc.

Ce ajutor îşi aduce tehnologia

CAS CRM răspunde la toate provocările de mai sus.

Este o soluţie proiectată în Germania, dar localizată complet (interfata în limba română spre exemplu) pentru nevoile companiilor romaneşti mici şi medii. Tu continuă să fii un medic veterinar bun, iar CAS CRM te va ajuta să ai un cabinet digitalizat şi organizat exemplar.

Iată ce oferă:

  • Funcţionalităţi avansate de agenda şi registru programări, integrat cu centrala telefonică sau numerele de telefonie mobile
  • Serviciu de notificare automate prin email sau SMS, atât pentru programări curente cât şi alerte pentru tratemente profilactice, vaccinări etc.
  • Baze de date unică, accesibilă de către orice angajat, de oriunde şi de pe orice dispozitiv
  • Fisa de pacient, personalizabilă cu orice set de informaţii consideri necesare (permite ataşarea de documente imagistice, fotografii etc)
  • Imagine completă asupra clienţilor/pacienţilor. CAS CRM permite diseminarea client/pacient, necesara atât pentru cabinetele de pediatrie (copii sunt pacienţi, iar părinţii clienţi) cât şi pentru cabinetele veteri-nare (animalele de companii sunt pacienţi, iar deţinătorii acestora sunt clienţi)
  • Funcţionalităţi avansate de căutare după cele mai diverse criterii pentru a găsi imediat informaţiile necesare
  • Integrare cu conturile de social media pentru a urmări interacţiunile din online
  • Funcţionalităţi de automatizare a activităţilor de marketing (preluarea şi înregistrarea automata a datelor la completarea unui formular pe site sau social media, expedierea automata a unei scrisori de de mulţumire către un client nou etc)
  • Rapoarte manageriale asupra datelor despre clienţi/pacienţi pe care le consideri relevante pentru afacerea ta
  • Sistem de chestionare pentru sondarea opiniilor şi gradului de satisfacţie al clienţilor
  • Soluţie web based accesibilă de pe desktop, laptop, tabletă
  • Aplicaţie mobilă disponibilă pentru iOS şi Android.

Ce câștigi cu Soft Net Consulting și CAS CRM?

  • Mai mult timp şi atenţie ca să te concentrezi pe afacerea ta şi nu pe munca de birou
  • Vizibilitate completă asupra programărilor şi a gradului de încărcare al echipei
  • Eliminarea suprapunerilor şi a timpilor ineficienţi. Evitarea aglomeraţiei (mai ales în context covid19)
  • Acces facil şi rapid la dosarul fiecărui client/pacient
  • Relaţii mai bune cu clientii/pacientii printr-o informare exactă şi promptă, pe orice canal de interacţiune (email, telefon, social media)
  • Operarea comună pe acelaşi set de date pentru evitarea înregistrărilor multiple sau a omisiunilor (situaţie frecventă când lucrezi pe hartie sau în excel)
  • Utilizarea rapidă a soluţiei, plaţi lunare predictibile, similare unui abonament de telefonie mobilă

Ce ai de făcut pentru ca toate acestea să se întâmple?

Acum știi cum te poate ajută tehnologia. Mai trebuie să faci doar un pas: contactează un consultant Soft Net Consulting, că să afli exact cum functionează CAS CRM, cum îl poți folosi în afacerea ta și cum te putem ajuta noi.
Conversația nu te obligă cu nimic, tu decizi când ești pregătit să devi utilizator.

Call Now Button
FacebookPortal ClientiSolicita DemoAbonează-te la Newsletter