Am finalizat în februarie un proiect la care ne gândeam de mult și iată că am reușit să creăm primul Client Advisory Board, din istoria Soft Net Consulting. Este o inițiativă strategică prin care ne propunem să preluam structurat feedback-ul clienților și să îl integram direct în procesele de dezvoltare, inovare și livrare a serviciilor. Putem să auzim astfel mai clar ”Vocea clientului”, să analizam informațiile primite și să le transmitem înapoi către clienți pentru ca și aceștia să le poată procesa intern.
Noul comitet este format în această etapă din 5 business manageri cu experiență, reprezentanți ai unor companii mature, lideri pe piețele lor, cu procese bine definite și un nivel ridicat de digitalizare. Aceștia vor participa la întâlniri periodice în cadrul cărora vor evalua funcționalitatea și impactul soluțiilor Soft Net Consulting, metodologia de implementare și serviciile de suport. Concluziile vor fi transferate către echipele tehnice și utilizate pentru optimizarea produselor și a experienței clienților. Ulterior ni se vor alătura și alte companii.
Pornim acest Client Advisory Board cu un grup de membri fondatori:
- Florin Rizea – CEO, Meda Prod 98
- Jean Gherman – Director Comercial, FoodPoint
- Anca Savu – Director Economic, Side Trading
- Alexandru Toma – CEO, Auto Alex
- Bogdan Chiriță – Strategic Partnership Manager, Orange Business Services
Comitetul va funcționa ca un forum de dialog deschis și schimb de idei, aliniind obiectivele Soft Net Consulting cu cele ale beneficiarilor pe trei direcții: Guvernanță Strategică (validarea unor direcții de dezvoltare), Inovație și Acces la Tehnologie (acces în regim early adopters la funcționalități și module noi), Networking de elită (ne propunem un dialog activ și cu alți lideri de business pentru bune practici și strategii de piață).
Ne-am propus să îmbinăm întâlnirile periodice cu o colaborare online activă, oferind membrilor Advisory Board-ului oportunitatea de a orienta dezvoltarea produselor și de a contura inovații în materie de funcționalități și bune practici. Obiectivul este creșterea impactului direct al utilizării soluțiilor Soft Net Consulting, dar și îmbunătățirea experienței generale a clienților, nu doar la nivel de produs, ci pe toate palierele activității – marketing, product development, servicii și consultanță de business.
„Încercăm să fim alături de companiile care înțeleg suportul digitalizării și cum IT-ul poate deveni un motor pentru business, nu o cheltuială, cum încă văd mulți antreprenori. În acest demers punem cap la cap mai multe acțiuni, ca să fim alături de clienți – marketing, product development, servicii și consultanță de business.
Crearea acestui comitet arată că relațiile noastre cu clienții s-au dezvoltat foarte bine, sunt companii pentru care suntem consultanți în digitalizare și îi ajutăm să-și definească strategii de digitalizare. Încercăm să avem abordări inovatoare nu doar la nivel de tehnologie, ci și în relațiile cu clienții. Le mulțumim clienților pentru încredere și îi asigurăm că acest efort va da cele mai bune roade”, afirmă Dorin Andreca, Director General Soft Net Consulting.
Membrii Client Advisory Board vor fi reînnoiți periodic, astfel încât să reflecte cât mai bine structura și diversitatea portofoliului Soft Net Consulting.
Această inițiativă marchează o nouă etapă în maturitatea relației cu partenerii noștri: o etapă în care viitorul soluțiilor Soft Net Consulting este scris împreună cu cei care le utilizează zi de zi pentru a performa.








