Studiu de Caz - Casa Textilelor

Casa Textilelor implementează ASiS ERP în România şi optează pentru extinderea sistemului în filiala din Serbia

logo textile house casa textilelor stiu de caz soft net

Derularea cu succes a proiectului de implementare Asis ERP a convins Casa Textilelor (Textile House) de beneficiile colaborării pe termen lung cu Soft Net Consulting.

Mulţumită de rezultate, compania a decis extinderea utilizării sistemului integrat de gestiune şi către filiala din Serbia, care operează o reţea de retail cu 20 de magazine.

Despre Client

Textile House (Casa Textilelor) este o companie multinațională înființată în Slovacia, dar care în ultimii ani s-a extins constant la nivel regional. În mod curent, compania are o prezență importantă pe piața de retail de haine din Slovacia, Cehia, Croația, România și Serbia.

Activă în România din 2021, Casa Textilelor vinde pe scară largă de textile (noi şi second-hand), printr-o rețea de 25 de magazine proprii localizate în 16 orașe.

Compania are sediul central la Timișoara, iar în 2020 avea peste 100 de angajaţi.

casa textilelor detalii client soft net consulting studiu de caz
solutia problemei studiu de caz soft net

Provocări

Odată cu creșterea semnificativă a activităţii pe piaţa locală, compania s-a confruntat cu necesitatea fluidizării operațiunilor de gestiune (recepţie, vânzare şi retur mărfuri) şi a creşterii capacităţii de control a stocurilor de la nivel central.

În acest sens, managementul companiei a iniţiat un proces de selecţie şi implementare a unei soluţii informatice de gestiune care să permită urmărirea eficientă a etapelor de recepţie a mărfurilor, transferul de produse între gestiuni diferite, simplificarea procedurilor de retur, precum şi un control mai bun al stocurilor.

Compania a selectat Soft Net Consulting ca furnizor al sistemului ERP dorit, colaborarea fiind planificată pentru două etapeun proiect pilot pentru validarea conceptului şi a metodologiei de implementare şi o extindere a sistemului la alte filiale din regiune.

Soluţia livrată

Proiectul a fost demarat în ianuarie 2019 şi a avut o abordare etapizată cu analiza de business, instalare hardware, implementare şi configurare sistem ERP, training utilizatori etc. Casa Textilelor România a implementat un sistem complet alcătuit din:

Soluţia proiectată de Soft Net Consulting a acoperit atât operaţiunile de vânzare în magazine, cât și activitățile de contabilitate, salarizare, imobilizări, gestiune marfă și analiză date. Casa Textilelor a solicitat customizarea sistemului ERP pentru obţinerea facilă a rapoartelor solicitate de grup, pe multiple paliere: gestiunea stocurilor pe fluxul de recepție, transfer între gestiuni, vânzări și retur de marfă; vânzările zilnice și săptămânale, viteza de vânzare și rotație a stocurilor în magazine, în sistem bugetat-realizat pe colecții etc.

Soft Net Consulting a gestionat întreg proiectul (hardware şi software) oferind suportul tehnic necesar, inclusiv post implementare, precum şi trainingul utilizatorilor. Proiectul pilot s-a derulat foarte rapid, în doar două luni. Practic, instalările de echipamente și trainingul de vânzări în toate cele 25 de magazine din rețea au fost finalizate în doar trei săptămâni, ceea ce a presupus un ritm intens de lucru (de trei magazine pe zi) și deplasări între cele 16 locații din țară.

Beneficii

„Specificitatea acestei implementări a constat în procesele atipice și transferurile de produse între gestiuni diferite. Necesitatea transformării unor multiple unităţi de măsură şi ambalare, asigurarea trasabilităţii stocurilor şi retururilor, stabilirea prețurilor medii de vânzare în funcție de un coeficient de conversie ce ține cont de greutatea mărfurilor, precum și raportarea cantitativ-valorică directă către centrala din Slovacia au fost doar câteva dintre provocările proiectului, pe care însă le-am depăşit cu succes.”

Mihai Dragotă

consultant implementare Soft Net Consulting

Planuri de extindere a proiectului

După finalizarea proiectului pilot, Casa Textilelor urmează să extindă proiectul la nivel regional, Serbia fiind prima etapă a acestui proces. Începerea colaborării pentru filiala din Serbia a fost precedată de o vizită de lucru și un schimb de experiență al managementului Textile House Serbia în România.

Soft Net Consulting va implementa componenta de back-office pentru evidența gestiunilor şi va asigura serviciile de suport nivel 2, în limba engleză și sârbă, pentru operarea sistemului integrat.

Pentru componenta de hardware a proiectului, Soft Net Consulting va colabora cu un partener local, care deține competențele şi resursele necesare instalării echipamentelor necesare în toate cele 20 de locații, prin care Casa Textilelor este prezentă în țara vecină.

extindere proiect casa textilelor studiu de caz soft net

Solicită acum o demonstrație gratuită.