Cuprins
Digitalizarea în sprijinul fermierilor: 5 tehnologii pentru agricultură inteligentă
În premieră, cea mai mare expoziție agricolă din Germania (Agrotehnică) va avea o zonă „Digital Farm Centre”, dedicată sectorului agricol digital, automatizării, roboticii și Inteligenței Artificiale (AI). Este un semn, că piața se schimbă și că agricultura inteligentă sau de precizie reprezintă normalitatea.
Indiferent cum alegem să îi spunem – agricultură inteligentă, smart farming, Agricultură 4.0 sau conectată – agricultura de precizie înseamnă că fermierii adoptă digitalizarea și tehnologiile inteligente pentru a lucra mai eficient. Aceasta poate implica utilaje autonome, GPS, drone, senzori inteligenți, AI și platforme digitale pentru ca fermierii să își optimizeze culturile și să reducă costurile și impactul asupra mediului.
Însă nu doar Germania este orientată către agricultură inteligentă, avem numeroase exemple și în România! Haideți să vedem ce înseamnă concret agricultura de precizie prin câteva scenarii de utilizare și tehnologii.
1. Tractoare echipate cu GPS, echipamente autonome și senzori IoT pentru monitorizarea culturilor
Știați că în județul Vrancea avem una dintre cele mai tehnologizate ferme din Europa? Există o fermă unde, utilajele sunt 98% autonome, acestea se pot deplasa și întoarce singure la capătul rândului și pot deci fertiliza/semăna fără intervenție umană. În plus, ferma colectează date prin senzori IoT care măsoară factori precum adâncimea de lucru, umiditatea solului și compoziția materiei organice. Pe baza lor, sistemele de AI reglează automat densitatea semințelor și a adâncimii de plantare. Tot cu ajutorul Inteligenței Artificiale, prin analiza datelor meteo și a umidității solului, fermierii reușesc să creeze scenarii precise despre culturi, cu șapte ani în avans.
Impact: cu ajutorul datelor colectate, ferma reduce riscurile și pierderile, precum cele legate de secetă. De asemenea, și-a redus numărul de oameni necesari pentru fertilizare, de la patru la unu, iar procesul de semănat a fost eficientizat pe baza datelor despre sol, îmbunătățindu-se randamentul culturilor. Senzorii IoT pot fi folosiți similar și în irigații, pentru reducerea consumului de apă, așa cum se întâmplă la Ploiești, unde Kaufland și Ultragreens au deschis prima seră verticală din sud-estul Europei, la care vom reveni în acest articol. Și pentru că am amintit de utilaje inteligente, să luăm și un exemplu concret: tractoarele John Deere AutoTrac cu ghidaj GPS optimizează traseul utilajelor agricole. Astfel, permit reducerea costurilor de producție și a consumului de carburant, crescând totodată productivitatea cu până la 14 procente, potrivit datelor John Deere.
2. Imagini prin satelit și drone multispectrale pentru analiza terenului
La o altă fermă, sistemele de Inteligență Artificială folosesc imagini satelitare cu o rezoluție de 30 cm pentru a identifica zonele care necesită tratament cu erbicide. Acest lucru permite aplicarea de precizie, doar acolo unde este necesar. În același scop, fermele pot folosi și drone echipate cu camere multispectrale, pentru a colecta informații despre culturi prin capturarea imaginilor în benzi spectrale precum infraroșu apropiat (NIR), roșu și verde. Aceste date oferă informații despre sănătatea plantelor, necesarul de irigare, prezența buruienilor și calitatea solului. Analizate ulterior, datele permit generarea unei Hărți de Aplicare Variabilă (HAV).
- Impact: prin erbicidare variabilă, ferma folosește mai puțin erbicid, ceea ce reduce costurile și poluarea. Hărțile de Aplicare Variabilă obținute cu ajutorul dronelor permit gestionarea optimizată a terenurilor agricole, mai ales pentru aplicarea îngrășămintelor sau pesticidelor.
3. Agricultura de precizie prin Big Data și AI
Serele verticale, așa cum este și Ultragreens din Ploiești, folosesc cantități mari de date colectate de la senzori, pentru a monitoriza factori esențiali precum necesarul de apă, nutrienți, temperatură și umiditate. Deseori aceste sere folosesc platforme digitale care analizează datele istorice și în timp real, permițând reglarea automată a sistemelor hidroponice, iluminarea cu LED-uri și irigarea prin picurare, iar analiza aerului ajută la detectarea agenților patogeni pentru prevenirea bolilor.
- Impact: sera Ultragreens și-a automatizat aproape total sistemul de cultivare, obținând astfel un mediu complet controlat, care permite producție eficientă, continuă pe tot parcursul anului, utilizarea redusă a apei și energiei, și un ciclu de producție scurt, de 10-20 de zile.
4. Blockchain pentru trasabilitatea alimentelor
Poate că sunt complicat, dar fermierii români pot folosi blockchain pentru a oferi consumatorilor transparență despre produse. Tehnologia blockchain permite înregistrarea și partajarea informațiilor într-un mod sigur, transparent și rapid între fermieri, consumatori și comercianți. Sistemul funcționează prin adăugarea de date într-un registru distribuit, accesibil tuturor participanților, care pot vizualiza informațiile în timp real. După validare, aceste date sunt grupate în blocuri și organizate într-un lanț cronologic imposibil de modificat.
- Impact: în 2021, retailerul Carrefour a folosit pentru prima dată în România tehnologia blockchain, reușind astfel să împărtășească clienților informații precum: locul de proveniență al găinilor ouătoare, condițiile de creștere, tipul de hrană și proveniența ei, locul de ambalare a ouălor înainte de a ajunge pe rafturi. Cum funcționează în practică? Scanând codul QR de pe ambalaj, clientul este direcționat către o pagină de trasabilitate, unde poate introduce numărul lotului afișat pe ambalaj pentru a accesa toate informațiile relevante.
5. Platforme digitale pentru managementul fermelor: ASIS ERP pentru Agricultură
Platformele digitale pentru managementul fermelor centralizează toate operațiunile și datele relevante ale unei ferme, simplificând astfel procesul de gestionare. Aceste platforme stau la baza dezvoltării unei agriculturi inteligente, pentru că integrează date provenite din diverse surse, cum ar fi dronele, senzorii IoT, sisteme de monitorizare a producției, logisticii și comerțului.
Portofoliul Soft Net Consulting include ASIS ERP pentru Agricultură ce oferă fermierilor un sistem complet de gestionare a activităților, centralizând toate datele despre culturi, costuri, contracte de arendă, depozite și utilaje. Funcțiile sale avansate permit monitorizarea detaliată a costurilor directe și indirecte, gestionarea inputurilor și producției de semințe, precum și urmărirea silozurilor la nivel de locație și cantități. În plus, oferă acces mobil prin browser, facilitând accesul la datele fermei indiferent de locație.
- Impact: cu ajutorul ASIS ERP pentru Agricultură, Sampax Satu Mare și-a îmbunătățit gestionarea operațiunilor agricole prin urmărirea și atribuirea costurilor directe și indirecte pe fiecare parcelă de teren, ceea ce a permis cunoașterea rentabilității fiecărei culturi. Platforma îi ajută să monitorizeze cu precizie contractele de arendă și decontările cu arendașii, iar gestionarea silozurilor este acum complet integrată, de la achiziție și depozitare până la livrarea cerealelor. Cu ASIS ERP au o perspectivă mai clară asupra fiecărei culturi și a fiecărui proces. Sampax este doar un exemplu, ASIS ERP pentru Agricultură are un număr impresionant de beneficiari.
Agricultura inteligentă redefinește modul în care fermierii își gestionează culturile, oferindu-le instrumentele necesare pentru a lua decizii informate și eficiente. Totuși, adoptarea ei nu e o soluție rapidă, ci un proces continuu, iar beneficiile acestei strategii se văd pe termen lung. Mai adăugăm și că, în contextul încălzirii globale, tehnologiile specifice agriculturii de precizie nu mai sunt un lux, ci o necesitate pentru a crește producția de alimente, a asigura profitabilitatea fermierilor și a proteja resursele naturale.
Întrebați-ne mai multe despre ASIS ERP pentru Agricultură sau alte soluții Soft Net Consulting pentru ferme de cultură mare, livezi sau vinificație pentru a face pasul către agricultura inteligentă.