Ajutăm companiile din Roman să se digitalizeze

Joi, alături de Camera de Comerț și Industrie Neamț și Primăria Roman, am organizat la Roman un seminar dedicat programelor de digitalizare a IMM-urilor. Ne-am bucurat de sprijinul competent al autorităților locale, dar și de interesul ridicat al mediului de afaceri local. Am prezentat atât detalii despre programul Digitalizare IMM, cât și despre portofoliul Soft Net Consulting de produse și servicii. Audiența s-a conectat foarte bine la discuții, iar mesajul principal pe care l-am primit a fost „să învățăm și să aplicăm digitalizarea împreună”. 

Seminarul a făcut parte din agenda publică a CCI Neamț, care pune un accent deosebit pe modernizarea prin accesarea fondurilor europene. „Alinierea la tendințele globale în digitalizare și nu ne putem moderniza nici ca administrație, nici ca afaceri fără digitalizare. Inclusiv Primăria a digitalizat mai multe servicii publice de care vor beneficia companii și persoane fizice în egală măsură”, a declarat în cadrul seminarului Leonard Achiriloaei, primarul orașului Roman. 

Prezentă de asemenea la seminar, Elena Miron, director general CCI Neamț, ne-a asigurat că mediul de afaceri local înțelege nevoia critică de digitalizare și că, deși suntem pe ultima sută de metri, programul Digitalizare IMM rămâne o oportunitate majoră. 

Alături de detaliile logistice ale programului, prezentarea Soft Net Consulting a nuanțat scenarii și arhitecturi de digitalizare pe câteva industrii mai răspândite în județ. Mesajul principal a fost însă unul de îndemn la depunerea de proiecte, mai ales că la jumătatea intervalului numărul proiectelor depuse este încă foarte redus (erau doar 291 la 11 mai). „Nu trebuie ratată această ocazie… ca să țineți pasul cu evoluția pieței va trebui să investiți din fonduri proprii, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe buget. Este singurul apel deschis pentru IMM și până la finalul lunii iunie încă mai există timp”, a afirmat Dorin Andreica, Managing Partner Soft Net Consulting. 

Seria de seminarii practice va continua în următoarele zile, iar echipa noastră de consultanți va fi prezentă la Piatra Neamț pe 18 mai și Suceava pe 19 mai. 

 

Publicația Roman24 a publicat pe site înregistrarea seminarului, le mulțumim pentru implicare și pentru suport.

Cele mai noi articole

Solicită acum o demonstrație gratuită.

Leave this field blank

Prin trimiterea formularului rezultă că sunteți de acord cu Politica de Prelucrare a Datelor Personale.

Abonare la newsletter.

Leave this field blank

Prin trimiterea formularului rezultă că sunteți de acord cu Politica de Prelucrare a Datelor Personale.