ce este un sistem ERP

Știi, cu adevărat, ce este un sistem ERP?

Digitalizarea tot mai rapidă a proceselor de business transformă ERP-ul în sistemul sangvin al fiecărei afaceri, prin el gestionezi informațiile vitale ale acesteia. Orice încetinire sau blocare a fluxurilor de informații între departamente face ca întreg organismul afacerii tale să funcționeze greu. Pentru o imagine clară asupra beneficiilor livrate de acest tip de soluții, este util să pornim însă de la o întrebare de bază: ce este un sistem ERP.

Cuprins
    Add a header to begin generating the table of contents

    Atunci când cauți pe Google „Ce este un sistem ERP“, definiția uzuală pe care o găsești este:

    ERP este acronimul pentru „Enterprise Resource Planning“ și desemnează o
    categorie de soluții software pentru managementul integrat și centralizat al
    resurselor și principalelor procese de business dintr-o companie: producție,
    aprovizionare, achiziții, vânzări, financiar-contabil, resurse umane etc.

    Pentru a acoperi tot acest cumul de cerințe, un sistem ERP include mai multe funcționalități și module dedicate pe anumite tipuri de activități. Prin integrarea lor, sistemul asigură în mod centralizat vizibilitate asupra mai multor procese de business, folosind baze de date comune, actualizate continuu. Astfel, un prim câștig direct obținut de companiile care folosesc un sistem ERP constă în faptul că au acces la o mare varietate de informații relevante – despre materii prime, capacități de producție, stocuri, comenzi etc. – pe care le pot accesa dintr-o singura sursă.

    Poți înțelege mai bine ce este și un sistem ERP și accesand studiile de caz Soft Net Consulting (https://softnetconsulting.ro/portofoliu-clienti/#) realizate la clienți din diverse domenii de activitate.

    Ce arii funcționale acoperă un sistem ERP

    Orice sistem ERP vine cu o serie de module in funcționalitățile de bază, precum și cu module adiționale disponibile ca add-on-uri. De exemplu, numeroși producători de sisteme ERP oferă module personalizate pe cerințele specifice anumitor domenii de activitate: producție, retail, transporturi, industrie alimentară, utilități etc.
    Ceea ce propune Soft Net Consulting în plus este un nivel de customizare foarte avansat sau chiar crearea unor module dedicate clientului, module dezvoltate ca și parte integrantă din ERP-ul de bază.
    Iată câteva dintre cele mai frecvent utilizate module:

    •  Financiar-contabil – acoperă procesele de achiziție și vânzare, cu toate funcționalitățile contabile aferente, și ajută la eliminarea erorilor cauzate de utilizarea datelor inexacte, automatizează procesele de introducere a facturilor, urmărire a încasărilor și creanțelor, procesare a rambursărilor, alocare a discounturilor etc.
    • Producție – ajută la gestionarea proceselor de producție, facilitând monitorizarea disponibilității resurselor și coordonarea proceselor, identificarea problemelor apărute și a cauzelor care generează disfuncționalități, realizarea operațiunilor de mentenanță, respectarea timpilor de livrare, a cerințelor de calitate etc.
    • Mijloace fixe și inventar – acoperă atât inventarul static, cât și evoluția comenzilor, oferind informații despre nivelul stocurilor, ratele de consum, timpii de livrare, locația curentă, perioadele optime de comandă etc.
    • Managementul depozitelor și al transporturilor – modulul oferă informații despre toate articolele stocate, spațiu disponibil, permite coordonarea deplasărilor de marfă, emite automat rapoarte și formulare pentru ridicarea și primirea comenzilor etc.
    • Planificare–preia date de la toate celelalte module pentru a furniza informații complete despre resursele umane și materiale disponibile, cu ajutorul cărora managerii să poată stabili capacitatea optimă de producție, să coordoneze procesele întreprinse de diferite departamente, să identifice și elimine blocajele etc.
    • Achiziții și contractare – gestiunea practică a relațiilor comerciale
    • Raportare și indicatori de performanță – modul pentru analiza datelor de business și expunere a acestora către persoanele cu funcții de decizie într-un format ușor de analizat.

    Alte module uzuale integrate în sistemele ERP (sau disponibile ca add-on-uri) sunt cele de Management al resurselor umane, Vânzări și Marketing, Managementul furnizorilor, Managementul proiectelor etc. 

    De ce este un sistem ERP important pentru orice companie 

    Pentru că, indiferent de dimensiunea și domeniul de activitate al unei organizații, un sistem ERP ajută la:

    •  Digitalizarea și creșterea eficienței proceselor de business – folosind un sistem ERP companiile cresc productivitatea muncii prin circulația mai rapidă a datelor și accelerarea fluxurilor de lucru
    •  Centralizarea informațiilor și obținerea unei perspective unitare asupra activității prin integrarea tuturor departamentelor într-un singur sistem
    •  Acces la informații relevante în timp real pentru susținerea deciziilor
    •  Reducerea costurilor – un sistem ERP permite depistarea rapidă a centrelor de cost și profit și luarea deciziilor potrivite
    •  Îmbunătățirea performanței economice – folosind un sistem ERP companiile cresc eficiența și implicit veniturile și profitabilitatea
    •  Optimizarea colaborării între departamente, dar și cu partenerii externi prin schimb electronic de documente
    •  Trecerea facilă la munca de la distanță sau în regim hibrid
    •  Simplificarea raportării către autoritățile fiscale (implementarea efactura, spre exemplu)

    Sperăm că acest articol te-a ajutat să înțelegi ce este un sistem ERP și cum te poate ajuta. Compania ta poate beneficia de un sistem ERP cu Soft Net Consulting.

    PROGRAMEAZĂ O ÎNTALNIRE CU UN SPECIALIST

    Cele mai noi articole

    Solicită acum o demonstrație gratuită.

    Leave this field blank

    Prin trimiterea formularului rezultă că sunteți de acord cu Politica de Prelucrare a Datelor Personale.

    Abonare la newsletter.

    Leave this field blank

    Prin trimiterea formularului rezultă că sunteți de acord cu Politica de Prelucrare a Datelor Personale.