digitalizare imm exemple ai inteligenta artificiala soft net

Exemple de Inteligență Artificială și Roboți Software potrivite pentru Digitalizare IMM

După cum probabil ați remarcat, mai toate programele cu finanţare europeană lansate recent au ca tehnologii eligibile Inteligența Artificială şi Roboţii Software. În ultimii ani, România s-a clasat constant pe ultimele locuri în clasamentele europene pe digitalizare, iar autorităţile vor să facă o schimbare. Prin urmare, veţi vedea tot mai des că programele cu finanţare rambursabilă fac trimitere la tehnologii de generaţie nouă, cum este cazul şi Digitalizare IMM care a început pe 15 februarie.

Mulţi antreprenori se întreabă însă, justificat, cum pot implementa și utiliza astfel de tehnologii noi în companiilor lor. Este realizabil un astfel de proces sau implica un efort prea mare şi nu este justificat. După 20 de ani de lucru cu tehnologia informatică vă putem spune doar că acest pas este nu doar necesar dar mai ales util. IT-ul este domeniul cu cea mai mare rata de schimbare şi inovare, însă orice tehnologie nouă aduce o valoare adăugată semnificativă.

În anii 90 oamenii erau reticenți la computere, astăzi sunt reticenţi la Inteligență Artificială şi Roboţi Software, însă pentru ambele categorii beneficiile vor fi la fel de importante. Astăzi, orice angajat are un PC pe birou, mâine orice angajat va avea un asistent virtual sau un robot software, care să îl ajute să-şi facă mai bine treaba.

Aceste tehnologii au un rol tot mai relevant în susținerea proceselor de afaceri şi în eliberarea oamenilor de povara activităţilor de rutină, mari consumatoare de timp.

După ce în articolul precedent am identificat ce înseamnă IoT şi am dat câteva exemple uzuale, acum vom face trimitere la câteva soluţii din din oferta Soft Net Consulting care integrează tehnologii noi.

CAS CRM

Versiunea x13 a CAS genesisWorld a fost primul sistem CRM cu Inteligenţă Artificială Augmentată la nivel global. Utilizatorii sistemului CRM au la dispoziţiei asistenţi virtuali cu Inteligență Artificială Augmentată (AIA) care îi ajută în activitate analizând şi căutând informaţii, măsurând calitatea relaţiilor, făcând sugestii etc. Iată concret despre ce este vorba:

  • La deschiderea aplicației, asistentul StartUp oferă informații rapide și personalizate pentru că utilizatorii să economisească timp.
  • Picasso Search, căutare bazată pe AI, oferă cea mai rafinată experienţă, sugerează rezultate de căutărilor în sistemul CRM și oferă date precise şi relevante pentru proiecte și clienți, pe baza comportamentului de căutare individual.
  • Asistentul de evaluare a oportunităților analizează automat informaţiile și face sugestii asupra tranzacțiilor cu potențial
  • Asistentul de campanie prin e-mail ajută utilizatorii atunci când creează şi expediază campanii personalizate de e-mail pentru a furniza informații prospecţilor.
  • Funcţionalitatea CAS CardScanner preia datele de pe cărțile de vizită, le structurează într-un mod inteligent și le înregistrează automat în sistem

Microsoft Teams

Celebra platforma de colaborare de la Microsoft include mai multe functionalităţi bazate pe AI (Power Virtual Agents) Cea mai recentă şi cea mai spectaculoasă este integrarea chatbot-ului ChatGPT, care va genera automat minuta fiecărei ședințe, va face recomandări de task-uri și va ajuta utilizatorii să creeze diverse mesaje inclusiv pentru oferte și vânzări. Această funcționalitate este disponibilă doar pentru conturile Teams Premium, eligibile însă la categorii servicii cloud pentru o perioadă de trei ani prin Digitalizare IMM.

Power BI

În oferta Soft Net Consulting există şi Power Bi o tehnologie de Business Analytics dezvoltată de Microsoft care conectează datelor din cele mai diverse surse într-un tablou de bord coerent și interactiv. Power BI transformă cifre care nu spun nimic, în sine, în elemente vizuale ușor de înțeles și interpretat.  PowerBI include însă algoritmi de Inteligenţă Artificială şi Machine learning (o altă tehnologie de generaţie nouă) pe baza cărora aplicaţia învaţă specificul fiecărui client şi interpretează datele într-un mod personalizat. Iată deci o altă soluţie care se încadrează uşor în condiţiile Digitalizare IMM şi contribuie direct la atingerea indicatorilor de digitalizare.

Chatboți și Asistenți Virtuali Inteligenți

Aceste tehnologii fac parte din categoria ”Inteligență Artificială conversaţională„ oarecum similară ChatGPT însă orientată pe procesele/cunoştinţele acumulate într-o organizaţie. Chatboţii si Asistenţii Virtuali Inteligenţi sunt cea mai buna soluţie pentru fluidizarea interacţiunii cu clienţi interni sau externi pentru orice serviciu de tip suport. Pot fi utilizaţi indiferent dacă vorbim despre un Departament HR care interacţionează cu angajaţii, de un magazin online care intră în conversaţie cu clienţii sau un Service care primește o solicitare de intrare în reparație.

 Aria de aplicabilitate este uriaşă, iar beneficiile pe măsură: promptitudine, reducere de costuri, disponibilitate 24/7, experienţă de client îmbunătăţită. Implementăm astfel de tehnologii printr-un parteneriat cu Druid, cea mai cunoscută companie românească din domeniul inteligentei artificiale conversaţionale.

Roboţi Software

Robotic Process Automation este o tehnologie capabilă să emuleze activitatea unui angajat uman într-o aplicație sau suită de aplicaţii. Concret, robotul software va acţiona asemenea unui angajat uman, deschizând şi închizând aplicaţii şi fisiere, copiind date şi expediind emailuri. Orice activitate repetitivă care implică utilziarea uneia sau mai multor aplicaţii poate fi atribuită unui robot software. 

Un scenariu practic ar putea include următorul flux: Robotul software face login într-un cont de email, accesează un mesaj, deschide o factură în format PDF, preia toate datele necesare identificând câmpurile specifice indiferent de formatul facturii, face login în AsisERP şi înregistrează datele copiate în câmpurile asociate. La finalul zilei, trimite un mesaj de confirmare către angajatul uman responsabil, care poate verifica şi valida activitatea. Evident, pentru a executa acest flux robotul este configurat şi antrenat de un expert. Apoi va funcţiona independent, 24/7. Două dintre cele mai cunoscute companii care oferă tehnologie RPA sunt Uipath și Microsoft.

Inteligență Artificială și Roboți Software prin Digitalizare IMM

Programe ca Digitalizare IMM reprezintă cea mai bună ocazie pentru o companie mică sau medie să accesează şi să utilizeze tehnologii noi, fără presiune pe bugetul propriu şi fără riscuri. Aveţi în vedere că toate cheltuieli eferente unui astfel de proiect sunt eligibile:

  • Consultanţă pentru identificarea tehnologiilor potrivite
  • Tehnologiile în sine, indiferent dacă sunt achiziţionate ca licenţe sau subscripţie cloud
  • Serviciile de instalare, implementare şi configurare

Un proiect la cheie care poate asigura dezvoltarea companiei pe termen lung şi care poate deveni un avantaj competitiv important. Nu uitați că Digitalizare IMM 2022, aduce granturi între 20.000 și 100.000 EURO, iar valoare totală a programului este de cca 350 milioane euro, suficientă pentru 5-6.000 de proiecte. Programul fost lansat pe 15 martie, dar va rămâne deschis până pe 30 iunie.

Cele mai noi articole

Solicită acum o demonstrație gratuită.

Leave this field blank

Prin trimiterea formularului rezultă că sunteți de acord cu Politica de Prelucrare a Datelor Personale.

Abonare la newsletter.

Leave this field blank

Prin trimiterea formularului rezultă că sunteți de acord cu Politica de Prelucrare a Datelor Personale.